Pasajul din Matei capitolul 12 este un text care descrie o confruntare între Domnul Isus pe de o parte și cărturarii împreună cu fariseii pe de altă parte. După ce este acuzat că nu respectă sabatul, Isus face două minuni care sunt contestate de farisei iar apoi i se cere un semn. Întreg cadrul este pur si simplu hilar, Isus prin minunile care le face își demostrează puterea divină, iar demonstrația are loc pe două paliere. Își arată puterea asupra nepuținței trupești (vindecarea unui om cu mâna uscată) după care își arată puterea și asupra forțelor întunericului (tămăduirea unui îndrăcit), minuni care cel puțin ar fi trebuit să le dea de gândit cărturarilor și fariseilor, dar vedem că cei ce au fost gata să își pună întrebări erau cu totul alții și anume oamenii de rând, noroadele. Diferența între cele două categorii era dată de următorul lucru: cărturarii și fariseii judecau lucrarea lui Dumnezeu în cadrul unor parametrii stabiliți de ei, iar noroadele erau deschise la a primi lucrarea lui Dumnezeu indiferent sub ce formă venea ea (Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul. Ioan. 3:8 – iar Isus avea Duhul lui Dumnezeu în El). Deci, toată demonstrația de putere a lui Isus care trebuia să-i ducă la concluzia că este Fiul lui Dumnezeu (să își pună aceeași întrebare ca noroadele: Nu cumva este acesta Fiul lui David?) nu era suficientă pentru ei, fariseii mai aveau nevoie de încă un semn pentru a-l recunoaște. În urma solicitării venite, ne întrebăm ce fel de semn ar fi avut nevoie fariseii ca să se convingă? Văzând modul în care s-au raportat la primele două semne făcute cu puțin timp înainte, ne dăm seama că indiferent ce fel de semn ar fi făcut Isus, fariseii l-ar fi contestat. Când vin înaintea lui Isus cu solicitarea Învățătorule, am vrea să vedem un semn de la tine, din modul în care au formulat provocarea îl invitau să intre în jocul lor, Isus dacă nu ar fi fost divin ci uman, ar fi răspuns probabil: ce fel de semn ați vrea să fac? Și astfel ar fi căzut în capcana lor, în care Dumnezeu trebuie să-și facă lucrarea în parametrii stabiliți de om. Însă pentru că era Dumnezeu întrupat, capabil să le citească inima și gândurile, Isus le oferă un răspuns sub formă de acuzație: Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona. (Matei 12:38)

Acum aș vrea să mutăm reflectorul de pe ei și să îl punem pe noi. Ne putem uita acuzator la farisei pentru că au cerut un semn din partea lui Isus, însă la fel suntem și noi. De multe ori când ne confruntăm cu anumite situații, mai ales dacă sunt mai critice, sau decizia este mai importantă, și noi cerem un semn de la Domnul. Prima întrebare care trebuie să ne-o punem e următoarea: este greșit să cerem un semn din partea Domnului? Dacă ne uităm în scriptură, Dumnezeu a lăsat multe semne oamenilor, începând din vechime, de la Avram și până la profeți. Moise a cerut semne din partea lui Dumnezeu, își băga mâna în sân și se acoperea de lepră iar apoi dacă o reintroducea iar i se vindeca.

Legat de semne, există trei situații:

1. Dumnezeu este inițiatorul oferirii de semne (curcubeul Meu, pe care l-am așezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine și pământ. Fac. 9:13, Și în aceeași zi a dat un semn, zicând: "Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit: altarul se va despica, și cenușa de pe el se va vărsa." 1 Regi 13:3 De aceea, Domnul însuși vă va da un semn: "Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și-I va pune numele Emanuel. Isa. 7:14)

1. Conducătorii poporului pun semne de aducere aminte (Iosua a chemat pe cei doisprezece bărbați, pe care i-a ales dintre copiii lui Israel, câte un bărbat de fiecare seminție, și le-a zis: "Treceți înaintea chivotului Domnului Dumnezeului vostru, în mijlocul Iordanului, și fiecare din voi să ia o piatră pe umăr, după numărul semințiilor copiilor lui Israel, pentru ca acesta să fie un semn de aducere aminte în mijlocul vostru. Când vor întreba copiii vostri într-o zi: "Ce înseamnă pietrele acestea pentru voi?" Să le spuneți: "Apele Iordanului s-au despicat în două înaintea chivotului legământului Domnului; când a trecut chivotul Iordanul, apele Iordanului s-au despicat în două, și pietrele acestea să fie întotdeauna o aducere aminte pentru copiii lui Israel." Iosua 6:4-7)

3. Oamenii sunt cei care cer semne. Ezechia zisese lui Isaia: "După care semn voi cunoaște că mă va vindeca Domnul și că mă voi sui a treia zi la Casa Domnului?" (2Reg. 20:8)

Poate una din cele mai elocvente situații este cea a lui Ghedeon, unul din judecătorii lui Israel, un om temător de Dumnezeu, dornic să facă voia Lui, dar care dorea să se asigure că Dumnezeu îi vorbește, și nu alt duh Ghedeon I-a zis: Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăți că Tu îmi vorbești. (Judecători 6:17). Lumea noastră fizică se află sub influența lumii spirituale iar apostolii de asemenea încercau să conștientizeze biserica despre această realitate: Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh; ci să cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși. (1Ioan. 4:1) sau Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. (Efes. 6:12)

Deci, conform scripturii, nu este greșit să ceri un semn din partea lui Dumnezeu, însă problema este atitudinea cu care ceri semnul respectiv. Dacă revenim la situația prezentată în Matei 12, vedem că fariseii au avut parte de semne dar cu toate acestea cer încă un semn, apoi îi vedem și în capitolul 16 venind iar cu aceeași solicitare, insistând. De ce oare? Pentru că doreau un semn în termenii stabiliți de ei, nu termenii stabiliți de Isus. Fără să ne dăm seama și noi cădem în această capcană. Mânați de interesele noastre, de obiceiurile comunității din care facem parte, suntem și noi la fel ca ei. Câți din voi a-ți cerut vreodată cel puțin un semn din partea lui Dumnezeu? Erați într-o situație delicată, sau poate greu de decis și ați cerut un semn de la Domnul. Câți din voi ați procedat în felul următor: Doamne, Tu le știi pe toate, știi cu ce mă confrunt și în același timp eu știu că Tu vorbești prin Cuvânt. Te rog să îmi vorbești prin versetul pe care îmi vor cădea ochii când voi deschide scriptura. Ce am făcut noi în momentul respectiv? Am stabilit cadrul semnului pe care vrem să ni-l dea Dumnezeu; termenii modului în care vrem să primim semnul este stabilit de noi nu de Dumnezeu. Da, întradevăr Dumnezeu ne vorbește prin Cuvânt, dar o face în termenii Lui. Uitați-vă cum decurge confruntarea cu fariseii: ei vin să ceară un semn, încercând să își impună ei termenii, dar Isus le oferă semnul, însă în termenii Lui: nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului. Isus nu le servește un semn pe tavă, ci îi trimite înapoi la Cuvânt, i-a forțat să își aducă aminte de Iona.

Dar Doamne, pentru noi arde situația în care ne aflăm, vrem să avem parte de un semn cât de repede, acum vrem răspuns la întrebările noastre! Există în scriptură un exemplu în care Ionatan a cerut un semn de la Domnul, a cerut semnul în termenii lui și a cerut și răspuns rapid la el: Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: "Fă tot ce ai în inimă, n-asculta decât de simțământul tău și iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde." "Ei bine!", a zis Ionatan,"haidem la oamenii aceștia și să ne arătăm lor. Dacă ne vor zice: "Opriți-vă până vom veni noi la voi!" vom rămâne pe loc și nu ne vom sui la ei. Dar daca vor zice: "Suiți-vă la noi!" ne vom sui, căci Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul." (1 Samuel 14:7-10) Ce facem cu un astfel de text? Trebuie să înțelegem întreg contextul: israeliții tocmai ce au obținut o victorie prin fiul lui Saul, dar au ajuns într-un punct în care erau înconjurați. Poporul împreună cu Saul tremurau de groaza filistenilor, dar Ionatan a fost singurul care se încredea în Dumnezeul lor, astfel a hotărât să i-a bătălia în mâinile sale bazat pe credința în Dumnezeul care tocmai îl ajutase să poarte o victorie. Credința îl caracteriza pe Ionatan, dar îi lipsea lui Saul. Ionatan a stabilit un semn ca să se asigure că ceea ce i se părea că vine din partea Domnului, simțământul care îl avea, întradevăr era din partea Domnului; nu voia să îl forțeze pe Dumnezeu, dar dorea să se asigure că el este în parametri lui Dumnezeu, trebuia să își valideze acțiunea.

Mânați de urgența răspunsului, căutăm modalități rapide de obținere a răspunsului, cum ar fi deschiderea scripturii la întâmplare, apelarea la proroci. Da, Dumnezeu ne vorbește prin scripturi, dar cu privire la prorocire nu mai avem ce să fie prorocit, pentru vremurile noastre Dumnezeu ne-a descoperit tot cu privire la cursul evenimentelor până la finalul istoriei astfel încât nu mai este nimic de prorocit. Cuvântul, pentru că este de origine divină, scris de oameni dar transmis de Dumnezeu este polivalent, are fațete multiple; însă polivalența Cuvântului iese în evidență când citim capitole, cărți și nu versete la întâmplare. Nu vi s-a întâmplat nicioadată să studiați o carte din scriptură, să vă citiți în mod consecvent capitolul sau capitolele la care ați ajuns și acolo să găsiți răspuns la întrebările voastre, cu toate că nu v-ați fi gândit că în cartea respectivă va fi ceva punctual pentru situația voastră? Eu am experimentat-o de multe ori, însă cu toate acestea de multe ori mă reîntorceam la obiceiul meu de a deschide scriptura la întâmplare pentru a-mi vorbi Domnul. Ghedeon a cerut un semn, dar nu i-a impus el lui Dumnezeu ce fel de semn să fie, l-a lăsat pe Dumnezeu să decidă, pentru că El este dătătorul semnelor. În dreptul lui Ghedeon semnul a fost extraordinar, arătarea unui înger care a aprins jertfa de pe altar. Este bine să cerem și noi lui Dumnezeu semne extraordinare? Cu siguranță le-am vrea, ne-ar plăcea, ne gândim că dacă am avea parte de ele atunci am crede și noi mai ușor, însă trebuie să avem înțelepciune și să înțelegem profunzimea adevărului scriptural. În vremea lui Ghedeon, Dumnezeu Tatăl era cel care își făcea preponderent lucrarea și o făcea prin minuni extraordinare, uitați-vă la viața lui Avraam, Moise, Daniel, Ilie, așa lucra El. Apoi a urmat lucrarea Fiului care s-a înfăptuit tot prin minuni dar și prin învățături și proclamarea Cuvântului (pentru că era Cuvântul întrupat), iar acum noi trăim în perioada în care Duhul Sfânt este cel care lucrează. Așteptările noastre trebuie să fie în concordanță cu modul în care lucrează Duhul Sfânt, altfel dacă nu înțelegem aceste lucruri s-ar putea să ajungem dezamăgiți, să dăm vina pe Dumnezeu când în esență problema este la noi că nu ne raportăm corect la lucrarea Duhului. Ea vizează patru direcții:

1. Convingerea lumii privind vinovăția ca urmare a păcatului: Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. (Ioan 16:8).

2. Oferirea de sprijin, mângâietor: Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac (Ioan 14:16)

3. Descoperirea adevărului: Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul (Ioan 16:13).

4. Oferirea de daruri spirituale: Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. (1 Corinteni 12:7-11)

Așadar una din lucrările Duhului Sfânt este tocmai aceea de a fi un sprijin, un mângăietor, unul care să ne ajute în frământările noastre. Gata să ne dea răspunsuri, să ne transmită semne, însă Mângâietorul nu este o putere care să ne mângâie pe cap spunându-ne: stai fără grijă, totul va fi bine, ci este Duhul adevărului care ne călăuzește în tot adevărul. Ce este adevărul, cum îl definim? După plăzmuirea minților noastre sau mergem direct la sursă? Eu sunt Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14:6). Adevărul îl găsim în învățăturile Fiului lui Dumnezeu, care o dată ce le înțelegem și aplicăm în viețile noastre, vom cunoaște adevărul și adevărul ne va face liberi. Prin argumentarea folosită încerc să scot în evidență faptul că semnele trebuie să le luăm în principal din Cuvântul lui Dumnezeu.

Fără să ne dăm seama, cultura în care trăim ne modelează într-o măsură mai mare sau mai mică. Totul se întâmplă cu viteză: cuptorul cu microunde s-a inventat pentru a încălzi mâncarea mai repede, telefoanele mobile s-au inventat pentru a comunica mai repede, masinile pentru a ne deplasa mai repede, astfel totul este pe repede înainte și ne face să ne dorim răspuns la frământările noastre repede, din această cauză apelăm la diverse modalități de a obține răspuns cât puști din degete.

De multe ori Dumnezeu intră în jocul nostru, și o face uneori ca să ne dea peste nas. Și deschidem scriptura la întâmplare și citim un verset iar apoi spunem ”slăvit fie Domnul, că mi-a vorbit” dar după o vreme ne dăm seama că lucrurile nu se așează după versetul care l-am citit, de ce oare? Din cauza lui Dumnezeu sau cumva noi suntem de vină? Vreau să vă întreb: care mâncare este mai bună, cea refrigerată și gătită rapid la microunde ori cea gătită câteva ore la foc pe sobă (cum se gătea la țară)? La fel este și cu răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre.

Nu vreau să spun că El nu poate răspunde și repede, o poate face și o face uneori, însă nu ca normă, nu în mod uzual, constant. Răspunsul lui Dumnezeu de multe ori nu vine instant ci în urma unor frământări îndelungi. Să luăm puțin exemplul lui Iosif, un tânăr ce are parte de un vis, iar din cauza visului este vândut ca rob, după care în urma alegerii de a se păstra curat ajunge în închisoare. Prin toate greutățile ce s-au abătut asupra lui Iosif se frământa și nu înțelegea de ce i se întâmplă toate, vedem lucrul acesta exprimat prin numele care îl pune copiilor săi mai târziu: Înaintea anilor de foamete i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Iosif a pus întâiului născut numele Manase;"căci", a zis el,"Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu."  Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim;"căci", a zis el,"Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.”  Cât timp i-a luat lui Iosif să înțeleagă planul lui Dumnezeu cu privire la viața lui? La șaptesprăzece ani a fost vândut ca rob lui Potifar, la treizeci de ani a fost pus ca al doilea om în rang după Faraon, au urmat șapte ani de belșug și încă doi ani de foamete până s-a întâlnit cu frații săi, deci un total de 22-23 de ani. O perioadă lungă de timp dar la capătul cărei a putut să spună: Da, acum am înțeles! Iosif a zis fraţilor săi: "Apropiaţi-vă de mine." Şi ei s-au apropiat. El a zis: "Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; şi încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriş. Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui faraon, stăpân peste toată casa lui şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului. Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu şi spuneţi-i: "Aşa a vorbit fiul tău Iosif: "Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; coboară-te la mine şi nu zăbovi! Vei locui în ţinutul Gosen şi vei fi lângă mine tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi şi tot ce este al tău. Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; şi astfel nu vei pieri tu, casa ta şi tot ce este al tău. Voi vedeţi cu ochii voştri, şi fratele meu Beniamin vede cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc. Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt şi tot ce aţi văzut; şi aduceţi aici cât mai curând pe tatăl meu." (Genesa 45:4-13). Iosif și-a dat seama că visul nu prevestea răzbunarea față de frații săi ci scăparea lor de la foamete, dar a fost un răspuns primit după o lungă periodă, câți dintre noi am fi în stare să așteptăm 20 de ani pentru un răspuns?

Da, Dumnezeu ne poate răspunde și pe moment, cum i-a răspuns la Ghedeon, însă când o face într-o perioadă mai lungă, prin Cuvânt, cântări sau evenimente care se întâmplă în jurul nostru, răspunsul pe care îl primim este mai complex. În urma unei frământări care o aveam, am mers și eu înaintea Domnului cu întrebarea DE CE? Pentru că oricum nu mai puteam face nimic, am ales să mă liniștesc, și la această întrebare, la o singură întrebare am primit aproape 30 de răspunsuri (le-am notat în telefon pentru că nici mie nu îmi venea să cred câte răspunsuri pot primi din partea LUI). Fariseii s-au dus înaintea lui Isus cu o solicitare, doreau un răspuns pe moment pentru că nu au avut disponibiliateatea și răbdarea să caute semnele în Scripturi pentru că asta presupunea o cercetare amănunțită a cărților profetice, și a psalmilor.

Semnele primite sunt bune pentru întărirea credinței noastre, dar în același timp nu trebuie să devină o obișnuință cererea de semne din partea Domnului, pentru că putem cădea în extrema în care nu mai facem nimic dacă nu primim semn de la Domnul, ajungând astfel să spiritualizăm aproape orice. Să nu spuneți că noi nu putem cădea în extrema aceasta, pentru că au căzut în ea și cei din vremea Domnului Isus, ascultații: "Ce semn faci Tu deci", I-au zis ei,"ca să-l vedem și să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? (Ioan. 6:30). Contextul este după înmulțirea pâinilor, iar cei ce pun întrebarea sunt oamenii din popor, care după ce au avut parte de un semn (înmulțirea pâinilor) mai aveau nevoie de încă unul, la fel ca fariseii și cărturarii. Stau și mă întreb, câte semne ne sunt necesare ca să credem? Pe ce ne bazăm credința? Dacă ne concentrăm preponderent pe semne riscăm ca efectiv ele să nu ne mai vorbească: "Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâinile acelea și v-ați săturat. (Ioan 6:26). Putem deveni atât de obișnuiți cu semnele încât nici măcar să nu ne mai miște sufletul, ci doar să hrănească trupul nostru. Pericolul este mare, pentru că dacă devenim obișnuiți cu semnele ajungem în punctul în care ele să nu ne mai transmită nici un mesaj, îndepărtându-ne astfel de esența semnelor pe care Dumnezeu le folosește ca să transmită mesaje către noi; cea mai mare tragedie ar fi la finalul vremurilor când Vor fi semne în soare, în lună și în stele (Luca 21:25) noi să nu le vedem, fiind prea obișnuiți cu semnele, nimic să nu ne mai miște.

Isus îi numește un neam viclean și preacurvar. Putem fi și noi ca ei? Vicleni și preacurvari (sub aspect spiritual)? Da putem deveni și noi ca ei în cel puțin două situații:

1. Când cerem un semn în termenii noștrii, considerând (conștinet sau nu) că ne putem trage de șireturi cu Dumnezeu, exact așa suntem și noi, vicleni și preacurvari.

2. Când devenim prea obișnuiți cu semnele, încât nimic nu ne mai mișcă

Să luăm dar seama cum ne raportăm în fața unui Dumnezeu atotputernic.